În perioada aprilie-mai 2025, personalul cu atributii de control oficial in domeniul sigurantei alimentelor din cadrul D.S.V.S.A. Bacău, a initiat si efectuat la nivel județean peste 370 de controale in unitatile supuse controlului sanitar veterinar si pentru siguranta alimentelor.
Acțiunile de verificare au vizat aspecte privind respectarea de către operatorii alimentari a condiţiilor de înregistrare, autorizare și funcționare a unităților, determinarea gradului de conformitate a sistemului de management al sigurantei alimentelor cu legislația privind produsele alimentare, cu dispozițiile privind sănătatea publica si cu criteriile de audit în vederea mentinerii autorizatiei sanitare veterinare pentru schimburi intracomunitare, a modului de întreținere și igienizare a spaţiilor în care produsele alimentare sunt manipulate, a condițiilor de prelucrare și de depozitare a materiilor prime şi a produselor finite, a cerințelor de trasabilitate și a celor privind etichetarea, controlul dăunătorilor, evidenţa documentelor şi a informaţiilor privind implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului (sistemul HACCP).
În obiectivele supuse controlului sanitar veterinar în care s-au constatat nereguli și încălcarea prevederilor legislației în domeniul siguranței alimentelor (depozite alimentare, supermarket-uri, magazine alimentare, unitate de fabricare pâine și produse de panificație-patiserie, unitate de producție apă plată de izvor), s-au aplicat sancțiuni contraventionale în cuantum total de 71300 lei și au fost dispuse măsuri pentru remedierea deficiențelor constatate.
De asemenea, inspectorii sanitari veterinari au aplicat și 5 avertismente scrise conform prevederilor Ordonanței de Guvern nr. 2/2001 cu modificarile ulterioare.
Principalele neconformitati identificate si sanctionate conform legislatiei sanitare veterinare in vigoare au fost:
- Ambalarea si etichetarea necorespunzatoare a produselor alimentare in vederea depozitarii si valorificarii,
- Identificarea unor neconcordante intre informatiile din documentele de insotire si sortimentele de produs receptionate si depozitate
- Nerespectarea conditiilor de igiena a produselor alimentare conform legislatiei in vigoare (paviment, pereti, agregate frigorifice, echipamente specifice neigienizate);
- Nerespectarea conditiilor de intretinere a spatiilor si utilajelor;
- Nerespectarea conditiilor de depozitare a produselor alimentare;
- Neasigurarea trasabilitatii produselor alimentare;
- Raionarea necorespunzatoare a produselor alimentare;
Reamintim cetățenilor numărul de telefon la care este asigurat serviciul de permanență la D.S.V.S.A. Bacău, respectiv 0234586233, fax 0234586372 iar numărul de TELL VERDE gratuit este 0800800096, unde consumatorii pot sesiza si notifica nereguli privind siguranța alimentelor si sănătatea animalelor.