Sancțiuni și măsuri complementare în urma neconformităților identificate de inspectorii sanitari veterinari ai D.S.V.S.A. Bacău în anul 2019

Pe parcursul anului 2019 inspectorii sanitari veterinari cu atribuții de control oficial ai D.S.V.S.A. Bacău au sancționat 340 abateri de la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, fiind aplicate 266 amenzi contravenționale în cuantum total de 508 660 lei.
Ca și măsuri complementare au fost confiscate și neutralizate în condițiile legii:
701.46 kg de produse de origine animala si nonanimala (carne, peste, preparate carne, produse lactate /legume, fructe, dulciuri si produse de panificatie care erau etichetate necorespunzator si aveau termen de valabilitate depasit;
89 porcine vii în cadrul măsurilor de combatere a Pestei porcine africane prin identificarea si descurajarea transporturilor ilicite de animale vii, produse si subproduse de origine animala in anul 2019 si luna ianuarie a anului 2020
De asemenea au fost emise două Ordonanțe de interzicere a activității pentru unitate de procesare a produselor de pescuit și unitate tip bar, respectiv 6 Ordonanțe de suspendare a activității în brutării, magazine alimentare, unitate de prelucrare si conservare a fructelor și legumelor.

1. Pe domeniul SIGURANTEI ALIMENTELOR, sanctiunile aplicate sunt in cuantum de 402 360 lei iar neconformitatile au fost constatate in depozite de produse din carne, restaurante, fast-food-uri, macelarii, magazine alimentare, unitati mobile de comercializare a produselor alimentare, producatori particulari, spatii neautorizate sanitar veterinar,
• Cele mai importante neconformități pe domeniul siguranței alimentelor sunt:
o neintretinerea corespunzatoare a spatiilor de prelucrare,depozitare si valorificare a produselor alimentare ;
o functionarea in spatii neinregistrate sanitar veterinar ;
o lipsa etichetarii unor produse de origine animala prezentate la comercializare ;
o manipularea necorespunzatoare din punct de vedere igienic a produselor de origine animala ;
o depozitarea necorespunzatoare a produselor alimentare ;
o monitorizarea necorespunzatoare a lantului frigorific pentru produsele din carne expuse la comercializare ;
o lipsa echipamentului de protectie adecvat al personalului angajat ;

2. Pe domeniul SANATATII, BUNASTARII, IDENTIFICARII SI INREGISTRARII ANIMALELOR, sancțiunile aplicate sunt în cuantum de 106 300 lei fiind amendați transportatori și vânzători neautorizati de animale vii, proprietari de animale neidentificate si achizitionate fara documente sanitare veterinare, farmacii veterinare si unitati din domeniul nutritiei animale, ferme avicole.
• Cele mai importante neconformități pe domeniul sanatatii, bunastarii ,identificarii si inregistrarii animalelor sunt:
o Vanzarea, cumpararea, dobandirea in orice mod de animale neidentificate si fara documentele prevazute de legislatia sanitar veterinara in vigoare;
o transportul de animale neidentificate, neinregistrate sanitar veterinar si fara documente sanitare veterinare;
o neprezentarea de catre detinatorii animalelor pentru efectuarea operatiunilor sanitare veterinare obligatorii, la locul, data si ora stabilite si comunicate de medicul veterinar oficial, precum si refuzul acestora de a supune animalele actiunilor sanitar-veterinare obligatorii
o neconcordante între efectivul de pasari introdus in ferma la populare si cel abatorizat ulterior
o comercializarea produselor medicinale veterinare fara prescriptie medicala
o depozitare necorespunzatoare a furajelor, fara respectarea conditiilor de igiena
o comercializarea furajelor in spatii neautorizate sanitar veterinar

Purtător de cuvânt
Dr. Florin Claudiu Baltă